Prietenie...am vorbit de cand ma stiu de importanta prieteniei si despre cat de mult inseamna pentru mine prietenii. Toti stim ca un prieten adevarat este aproape si la bine si la rau...este cel pe care il putem trezi in miez de noapte daca avem nevoie de ajutor...este cel pe care il "plictisim" cu aceleasi povesti, iar el asculta cu acelasi interes...este cel ce ne intinde o mana cand altii ne lovesc si ne arunca la pamant...
Prietenia este printre cele mai de pret avutii ale omului. Cu toate acestea, exista momente in viata in care realizezi ca ai nevoie de un sfat, de o vorba buna, de un insotitor intr-o plimbare prin parc sau pur si simplu cineva care sa te inteleaga, dar realizezi ca acele persoane care ar putea face aceste lucruri sunt departe...sunt intr-o alta lume, care, in timp sau brusc, s-a desprins de lumea ta. E dureros si apasator, dar poate ca aceasta cale de solitudine ne este data pentru a descoperi ceva nou, de a invata o noua lectie.
Problema este ca eu nu mi-am dorit niciodata sa renunt la o persoana draga, cu atat mai mult sa o pierd...dar totusi a fost inevitabil...sentimentul este sfasietor...poate ca sunt egoista, fiindca pierderea este de ambele parti si sunt constienta ca durerea este impartasita, dar parca in partea asta doare mai tare...eh, cum spune cineva "Treci peste!" si asa voi face...sau cel putin sper ca voi reusi...momentan doare cumplit...sunt la reanimare...ne vedem curand!
